Eu, la feminin (1)


How to be a Betty Boop

Mărturisesc: uneori răsfoiesc revistele pentru femei. Pe cele scumpe şi frumos colorate, pline de VIP-uri feminine şi sfaturi imposibil de urmat. Deci, inutile. De citit nu le citesc pentru că nu am ce citi în ele. Le răsfoiesc doar şi nu contenesc a mă minuna de reţetele simple şi rapide oferite tuturor femeilor care vor să împace nevoia unei vieţi personale cu îndatoririle clasice care le subliniază feminitatea: „Sex Color – asortaţi-vă în pat!” , „Aşa te vezi, aşa faci Sex!”, „Secretul plăcerii intense – 7 poziţii care îţi garantează focuri de artificii erotice…”


Unul din sfaturile care mă fascinează de-a dreptul, pentru că este omniprezent în reviste, îndeamnă femeile să-şi camufleze până şi ultima rămăşiţă de personalitate autentică. Acel infim reziduu care a scăpat probabil, printr-un miracol, de tagma sfătuitorilor. Folosind un anume machiaj, îmbrăcându-se când sobru, când vaporos şi vizitând un anume stilist – spun ei – o femeie poate să devină cu totul alta! A se citi: mai seducătoare, mai deşteaptă, mai tânără…mai interesantă! „Cu ajutorul pensetei, al voaletei şi al penelor, trebuie să învăţaţi – am citit într-o astfel de revistă – să umpleţi vidul din privirea dumneavoastră, făcându-vă interesantă.” Privirea de vacă furajată se poate înlocui deci cu privirea la fel de goală a unei curci, dar infinit mai interesantă! În plus, cititoarele acestor reviste pot învăţa cu un minim efort să dea frunţii lor, reflexe palide, să-şi sugă obrajii prea bucălaţi fără a avea aerul că sirotează zeamă de lămâie, să simuleze un aer maladiv dacă natura le-a construit prea robuste şi dimpotrivă, cu un fond de ten minune, să capete un look sportiv, dacă seamănă prea tare cu o refugiată din Tibet.

Lăsând la o parte limbajul infantil, perfect totuşi pentru doamnele reduse mintal, ai putea crede că aceste reviste ţin cont de dorinţa femeilor (pe bune), de aşi „desăvârşi personalitatea”. În fapt, ele nu fac decât să le tragă pe sfoară, să le furnizeze pseudomodele. Individul, cu adevărat persoană, nu se compară cu nimeni, nu joacă roluri, nu doreşte să pară, pentru că este şi îşi armonizează spontan viaţa interioară cu aspectul exterior. Publicaţii care nu fac decât să exalte narcisismul feminin, încercând să convingă femeile că este suficient să-şi schimbe şamponul pentru a dobândi o nouă identitate, dar evită să le sfătuiască să se elibereze de condiţionările lor interioare.

Mitos în bucătărie

Civilizaţia tehnică a creat, ştim cu toţii, condiţii favorabile eliberării domestice a femeii. Tehnica fiind însă, întâi în slujba profitului şi abia pe urmă a omului, a creat şi noi forme de aservire. Noi mituri casnice. Un produs nou – detergent, mixer, maşină de spălat, fier de călcat, cuptor cu microunde, orice – exploatează sentimentele tuturor femeilor. Cu precădere cele de culpabilitate. Femeia trebuie convinsă că, dacă nu are acest nou produs-obiect despre care citeşte în revista ei preferată, pe care îl vede în reclame, va fi o fiinţă pe veci nefericită, o gospodină imperfectă, iar casa ei va înceta să mai fie paradisul întreţinut (cu maximă dăruire) pentru soţul beneficiar al confortului edenic.

Prin urmare, mixerul X, prezentat de revista îndrăgită, va căpăta o aură mistică şi va deveni un obiect indispensabil pentru realizarea unei munci creatoare. În bucătărie. Folosind mixerul minune, femeia simte că se afirmă ca mamă şi soţie, ca fiinţă socială, pentru că, a frământa aluatul pentru plăcinte folosind un mixer ultraperformant, înseamnă să fi folositor familiei! Şi prin extensie, societăţii. Ca să nu mai vorbim că patiseria de casă este net superioară celei din comerţ.

Femeia odată convinsă de importanţa mixerului în viaţa ei personală, mai rămâne s-o convingi că trebuie să rămână în bucătărie. Acolo, şi numai acolo, îşi poate desăvârşi micile puseuri creative. „Creând” plăcinte, bezele, tarte şi alte cele, ea îşi va îndrăgi atât de mult plita şi cuptorul încât orice altă tentaţie va fi respinsă cu putere. Dacă revista ar sfătui-o să renunţe la aragaz şi să plece la plimbare, să renunţe la plăcinte şi să citească o carte, să prefere muzica maionezei sau să joace volei cu copiii (de ce nu şi cu soţul?), s-ar prăbuşi o lume… Or, revistele pentru femei nu pot permite acest lucru!

Anunțuri

Autor: shatenne

Dubito, ergo sum

5 gânduri despre „Eu, la feminin (1)”

  1. So true…in sfarsit ceva care face bine la ochi. Toate revistele astea de r***t nu fac altceva decat sa arate femeilor cat de departe sunt de perfectziunea modelelor din poze (care sunt si ele doar masti retushate peste suflete zdrobite dezechilibrate emotzional) si sa le dea sperantze false cum ca vor putea fi ideale. In loc sa le ajute sa se accepte si sa se iubeasca pe sine asa cum sunt…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s