Eu, la feminin (8)


Diferenţele care ucid

Armata, poliţia, bandele mafiote sunt triburi de bărbaţi, fiecare cultivând un anume tip de agresivitate. Agresivitate despre care se spune că „este un atribut al virilităţii”. Deci, tipic masculină si ca atare, admisă. Acceptată.

Pentru că bărbatul are datoria de a fi competitiv, în competiţiile de tot felul, agresivitatea a ajuns să joace rolul de carburant. Numai că, nu toţi competitorii sunt şi câştigători. În funcţie de dimensiunile eşecului, se va structura şi potenţialul reacţiilor violente care poate conduce, în mod firesc spre delicvenţă. Statistic: la zece crime comise de bărbaţi, le corespunde una înfăptuită de o femeie.

Utilizarea armelor ţine tot de simbolistica masculină. Femeile sunt în general, străine de asemenea revendicări. În crimele pasionale, ele se reped mai degrabă la cuţitul de bucătărie decât la pistolul mitralieră. Cuţitul este un instrument domestic la îndemână, eficient şi la tăiatul cepii şi la tranşarea cărnii. Iar atunci când premeditează, , este ştiut că femeile preferă otrava. Lasă mai puţină mizerie în jur şi le ajută să intre în istorie. Vezi Lucreţua Borgia sau Caterina de Medicis.

Tot ce ţine de delictele sexuale este un alt prerogativ al bărbatului. Toţi zeii, toţi eroii, toate creaturile mitice cunoscute şi necunoscute, încarnează violenţa în ansamblul ei. Aşadar, nu trebuie să ne mirăm că Olimpurile masculine sunt populate cu indivizi care au la activ un mare număr de violuri, asasinate, paricide, fratricide şi incesturi, fără a mai pune la socoteală şi actele de demenţă şi bestialitate.

Singurul tărâm criminal unde diferenţele se estompează este cel al drogurilor. Narcoticele militează pentru unisex. De remarcat totuşi, că în lipsa drogurilor, femeile recurg la o soluţie soft, prostituţia, în timp ce bărbaţii toxicomani îşi procură doza necesară prin jaf, tâlhărie sau crimă.

Diferenţele se manifestă şi în aspectul social al agresivităţii. Delicventă sau criminală – într-un delict egal în gravitate cu cel comis de bărbat – femeia este mai puţin periculoasă decât bărbatul, spun specialiştii. Foarte rar recidivistă. Nici femeile criminal în serie nu au făcut cariere răsunătoare, iar atunci când se implică în afaceri de bandă, acţiunile lor sunt „justificate”, aproape întotdeauna, prin iubire. Motiv pentru care, oamenii legii le reproşează consistent că nu ştiu să-şi folosească farmecele în scopul convertirii spre bine a partenerului răufăcător.

Diferenţele persistă de asemenea în universul carceral al puşcăriilor. Înfiinţarea creşelor în penitenciarele moderne a redus simţitor violenţa de limbaj între deţinute, depresiile şi nevrozele. Până şi amorurile de conjunctură între puşcăriaşe sunt mai eterice, mai tandre. Dragostea este temporară în penitenciare şi mai mult colorează afectiv viaţa deţinutelor decât o pasionează. Nu la fel se întâmplă în puşcăriile pentru bărbaţi. Lipsurile se manifestă şi ele diferit. Nevoile sexuale ale femeii se rezolvă îndeosebi printr-un consum excesiv de medicamente, pe când refularea masculină se resimte violent şi se exprimă prin gelozie, certuri, bătăi.

Deşi ultima în domeniul agresivităţii criminale, poziţia femeii se dovedeşte – paradoxal – una superioară celui ocupat de bărbat. Măcar în acest domeniu. Moraliceşte desigur, pentru că din fericire, femeia resimte prea puţin nevoia de a recurge la violenţă ca să-şi măsoare gloria în funcţie de masacrele şi ruinele lăsate în urma ei.

Anunțuri

Autor: shatenne

Dubito, ergo sum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s