„Roots”: la rădăcinile jazzului, cu Harry Tavitian şi invitaţii săi


roots

Seria de concerte Teach Me Tonight cu Harry Tavitian de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38) ajunge joi, 12 noiembrie, la ora 18.30, la rădăcinile jazzului. Harry Tavitian şi invitaţii săi – Vali „SirBlues” Răcilă (chitare, voce), Marcian Petrescu (muzicuţă, voce) şi trupa Legacy – vor susţine un concert intitulat „Roots” şi dedicat muzicii blues şi spirituals. Vor fi prezentate – în note şi cuvinte – momente din istoria bluesului, de la worksongs, blues tradiţional până la bluesul electric. Explicaţiile nu vor fi didactice, ci fireşti şi spontane precum însuşi bluesul.

MG_2501_950

Harry Tavitian şi-a început cariera în 1970 cu blues – gen aflat la originile jazz-ului şi sursă constantă de inspiraţie pentru muzicienii de jazz. Promotor constant, apoi, al jazzului de avangardă, a continuat să cânte şi blues arhaic. De-a lungul anilor, a fost iniţiatorul unor formaţii de gen, cu o paletă mergând de la rhythm & blues (1971) până la blues electric („Blues Community”, începând cu 1985). După 1990, odată cu invazia bluesului comercial, s-a apropiat din ce în ce mai rar de acest gen. Consideră că astăzi este timpul unei reveniri la blues – muzică a libertăţii interioare – ca leac al crizei umane asociate cu depersonalizarea, sub presiunea societăţii de consum: „Bluesul s-a născut dintr-o mare suferinţă – cea a sclavilor negri din America sfârşitului de secol 19 – dar şi din puterea de a transcende suferinţa prin muzică, de a-i da un sens. Şi pentru noi, în România de până în ’90, bluesul a fost un strigăt de libertate. Din păcate, astăzi lucrurile valoroase din blues sunt foarte puţin cunoscute, fiind promovat îndeosebi bluesul comercial, de divertisment. Se ajunge până la confuzii de gen, melodiile lente din muzica pop fiind numite bluesuri. Împreună cu invitaţii mei vrem să vă aducem bluesul autentic, care, mai mult decât o muzică, este o stare de spirit”. (vezi înregistrare concert 2006) „SirBlues” înseamnă Servesc Blues-ul şi vine de la latinescul Servus. Cânt blues tradiţional, acustic, folosind instrumente specifice: chitări Dobro sau National (cu corp metalic), Banjo Guitar etc. Totdeauna m-a atras bluesul. Ăsta-i un mod de viaţă. De altminteri, trăiesc destul de blues. Nu cred ca ar mai fi existat astazi orice alta muzică, daca n-ar fi fost bluesul. (…). Bluesul nu inseamna tristeţe. E viaţa de zi cu zi, cu bucuriile şi tristeţile care o colorează, sau cum spunea mai demult prietenul Hendrix: « Bluesul este exact ca o piatră! Te ajută să treci râul fără să te uzi!»” – spune Vali „SirBlues” Răcilă, unul dintre invitaţii lui Harry Tavitian. Marcian Petrescu este singurul muzician român de blues care s-a dedicat în exclusivitate muzicuţei. Compune blues şi interpretează atât blues tradiţional, acustic, cât şi blues electric. Muzicuţa este abordată de artist sub toate aspectele, artistic şi tehnic deopotrivă. Mânuită de Marcian Petrescu, izbuteşte să imite într-un mod remarcabil vocea umană şi să accentueze mesajul pasajelor vocale, îngânând, plângând, râzând… Legacy, trupă alcătuită din Ovidiu Turcu şi Andrei Pereţianu – chitară, Sabin Turcu – bas, Tani Turcu – tobe, este o trupă de heavy metal înfiinţată la Bucureşti în urmă cu nouă ani. Membrii săi cochetează şi cu genurile premergatoare heavy metal-ului – rock clasic şi mai ales blues. Fani Harry Tavitian de peste 15 ani, ei i s-au alăturat în 2008 într-un proiect de suflet: acela de a revela, împreună, trăirile bluesului. Intrarea la concertul de la ICR este liberă, în limita locurilor disponibile.

http://www.icr.ro

Anunțuri

Autor: shatenne

Dubito, ergo sum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s