Expoziţie Vasile Mureşan – Murivale la Dej


Joi, 29 aprilie, la Galeria de Artă „Frezia” din Dej, a avut loc vernisarea personalei Vasile Mureşan – Murivale, pictorul şi lucrările sale fiind prezentate publicului de către prof. Ion Mureşan şi criticul dr. Negoiţă Lăptoiu.

Născut la Arcalia, în judeţul Bistriţa Năsăud, la 1 aprilie 1957, Vasile Mureşan – Murivale este absolvent al Academiei de Artă „Luceafărul” din Bucureşti, secţia pictură şi membru titular al UAP din România. Artist prolific, este prezent cu consecvenţă pe simezele a numeroase galerii din ţară şi străinătate în cadrul unor expoziţii personale şi de grup – Bucureşti, Piatra Neamţ, Târgovişte, Bacău, Sângeorz – Băi, Botoşani, Turnu – Severin, Timişoara, Bistriţa, Liban, Franţa, Polonia etc., activitatea sa fiind onorată cu: Premiul Ministerului Culturii (1992), Premiul Inspectoratului pentru Cultură, Bacău (1997), Premiul special al juriului la Bienala de la Bouge, Franţa (1998), Premiul Constantin Prut, Bârlad (1999) şi Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (2005).

Temperament ciclotimic, Vasile Mureşan – Murivale işi înscrie lucrările pe aceste coordonate, reuşind să-şi formeze un stil şi o viziune proprie asupra realităţii, o realitate „prelucrată şi redată publicului” fie prin imagini expresive, fie prin sugestia de culoare a spaţiului concret.

M. Vaida

http://www.ziarulfaclia.ro

Anunțuri

Autor: shatenne

Dubito, ergo sum

1 gând despre „Expoziţie Vasile Mureşan – Murivale la Dej”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s