Biserici uitate: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Strâmbu (Cluj)


Este deja cunoscut că mai bine de o sută de biserici din judeţul nostru, făcând parte din patrimoniul naţional, au ajuns într-o stare gravă de degradare. Cu vârste care coboară până în secolele XVI şi XVII, toate au nevoie de reparaţii urgente, chiar dacă „restaurarea lor va dura între 10-15 ani, necesitând resurse financiare consistente” după cum aprecia directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), Tiberiu Groza.

Image

Sfinţii Arhangheli, nu interesează pe nimeni

„Bisericile din lemn sunt ca bisericile saşilor. Ca şi cum şi românii ar fi plecat”. Aserţiunea îi aparţine academicianului Marius Porumb, iar amărăciunea căreia îi dau glas aceste cuvinte am simţit-o din plin la Strâmbu, în decembrie anul trecut. Deşi mai fusesem în acest sat, aparţinând comunei Chiuieşti, pentru prima dată am intrat în biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” sau „biserica de pe deal”, cum îi spun localnicii.

Image

Ridicată în piatră în secolul XVII şi „reînnoită”, în 1764, prin grija monahului înnobilat Filip Pahomie Georgiu din Strâmbu (Filip Pachonius György – nobilis de Horgospatak, în opisurile vremii), biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: CJ-II-m-B-07770. Că se află, e bine, atâta doar că acest lucru nu foloseşte la nimic. Cel puţin momentan. Pentru că nimeni nu se mai îngrijeşte de monumentul uitat şi nici nu este interesat ca acesta să fie inclus într-un circuit turistic, cu sau fără frunze, alături de biserica veche din incinta Mănăstirii Căşiel, de exemplu, ctitorită de acelaşi Pahomie Georgiu.

Image

Zona, în sine, este de tip B, adică de interes local, nu de „interes naţional”. Aşa mi s-a spus. Ca să ajungi la biserica – excelent poziţionată, de altfel – trebuie să treci printr-un simulacru de drum noroios şi printre câteva morminte din cimitirul de pe deal. Oricine poate intra şi ieşi din edificiul neîncuiat, care mai păstrează în interior câteva icoane, inscripţii şi rămăşiţe din frescele care se încăpăţânează să nu se lase şterse de tot. Deşi vântul şuieră toamna prin geamurile sparte, iar ploaia intră în voie prin găurile din acoperiş.

Image

Image

Image

Image

Asemenea multor alte cazuri de pictură ţărănească din bisericile vechi din Transilvania, tehnica fragilă cu liant organic, aplicată într-un microclimat cu precipitaţii abundente şi mari variaţii termice, stă la baza degradărilor grave pentru a căror remediere nu există un program de ansamblu coerent şi de lungă durată.

Grandomania omoară bisericile săteşti

Interesant că, până în anii ’70 biserica a fost funcţională. Adevărat, prea mică, dar utilizabilă totuşi, un loc de smerenie, intim legată de sufletul sătenilor. Biserica nouă „Naşterea Sf. Ioan Botezatorul, a fost construită în perioada 1970-1975 prin stăruinţa preotului Alexandru Iosip, şi a fost sfinţită în 1977 de către Arhiepiscopul Teofil Herineanu, al Vadului, Feleacului şi Clujului. Nimic rău în construirea unei biserici noi, dimpotrivă, era chiar necesară, atâta doar că cea veche a fost dată uitării, în loc să fie conservată cu grijă, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate.

Din păcate, în absenţa unei educaţii şi a unor măsuri care să susţină conservarea patrimoniului rural în ansamblul său, bisericile vechi, care sunt o formă de exprimare a identităţii naţionale, şi sunt reprezentative pentru anumite comunităţi sau perioade istorice, vor fi în continuare uitate, demolate şi înlocuite de construcţii noi. Înlocuite de câte un lăcaş de cult echivalent cu zero din punct de vedere istoric şi arhitectural, dar musai mai înalt, mai mare şi mai modern decât cel din satul vecin. Teoretic, pentru că în realitate aproape toate bisericile săteşti de zid ridicate în ultimii ani, arată la fel. Două sau trei tipuri de construcţii, care se repetă la nesfârşit, eventual cu îmbunătăţiri gen termopane, acoperişul de tablă zincată sau turnuleţe precum palatele ţigăneşti. Mai mult, după cum casele au deschis larg uşa, lăsând să pătrundă în interiorul lor produse de un gust artistic mai mult decât îndoielnic, microbul respectivei denaturări a bunului gust nu a ocolit nici sfintele lăcaşuri. Ba, uneori, tocmai aici s-a făcut mai remarcat. În astfel de biserici frapează numărul de elemente decorative care nu-şi au rostul iar impresia pe care o lasă este de „expoziţie cu produse artizanale”. Cât mai multe, într-un spaţiu cât mai restrâns.

Image

Aşteptând o soartă mai bună

Între timp, treptat, treptat, vechea bisericuţă din Strâmbu, se îndreptă spre ruină. În pofida faptului că din punct de vedere arhitectonic, este una din puţinele biserici din piatră, cu contraforturi, de pe Valea Someşului, autorităţile locale, Ministerul Culturii şi Cultelor, instituţiile bisericeşti etc. dau din umeri.

Image

Părăsită, cu o cruce masivă sprijinită de perete, biserica din Strâmbu, alături de celelalte din zonă, rezumă un genocid cultural care se petrece sub ochii noştri. Şi-atunci, paralela între bisericile saşilor, care se năruie din lipsa credincioşilor care să le poarte de grijă, şi cele vechi, româneşti, devine de-a dreptul dureroasă. Fiindcă saşii au plecat, dar românii nu. Românii au plecat doar de lângă vechile biserici, în care s-au rugat părinţii şi bunicii lor, lăsându-le pradă ploilor, în aşteptarea unor reparaţii menite să le salveze şi, odată cu ele, coordonatele vieţuirii noastre pe aceste meleaguri. Asta dacă mai putem crede în finaluri fericite.

Magdalena Vaida

Un articol pe care l-am publicat in Faclia (www.ziarulfaclia.ro). Degeaba!Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Anunțuri

Autor: shatenne

Dubito, ergo sum

3 gânduri despre „Biserici uitate: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Strâmbu (Cluj)”

  1. Localnicii nu cu ce bani se renoveze ei biserica.Primaria ar trebuii sa ceara fonduri europene pentru asa ceva,dar ei nu au fost in stare pana acum in anul 2012 sa asfalteze drumul pentru prima data,iar localnicii nu au uitat biseria si in fiecare an se fac cateva slujbe si la bisericuta si curata pe langa biserica mai multe nu pot ei face.

    Apreciază

    1. Ma bucur sa aflu ca biserica din Strambu e folosita. Aveti dreptate, este sarcina administratiei locale, a protopopiatului si a Ministerului Culturii sa protejeze tot ce tine de patrimoniu. Domniile lor ar trebui, de asemenea, sa stie ca patrimoniul este ceva extrem de pretios si de neinlocuit.

      Apreciază

  2. Este mare pacat ca Primaria, prin Centrul de informare turistica, in care s-au cheltuit foarte multi bani pe luxul sfidator raportat la comuna,prezinta cu nerusinare un monument istoric de o valoare culturala si spirituala nemasurabila pentru locuitorii zonei si nu numai,intr-o imagine extrem de degradata de altfel reala a unei biserici cu putine sanse de existenta pentru generatiile viitoare.Stau si ma intreb ca si un om simplu ce sant.Nu era mai bine ca macar o parte din banii alocati pentru centru de informare sa fie directionati catre acel monument istric?Ce simt acei oameni care au luat aceasta decizie cand vad expusa pe acel luxos centru o invitatie de vizitare a unei ruine care se topeste in fata ochilor neputinciosi ai satenilor concomitent cu interesul de imagine al alesilor

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s