De la Dunăre, la Rin


Viena, Linz, Passau şi de aici, la Regensburg, Dunărea ne intersectează drumul sau şerpuieşte alături de noi. O prezenţă familiară Dunărea, alergând spre Marea Neagră, care o aşteaptă nerăbdătoare să-i soarbă valurile încărcate de poemele, basmele şi cântecele adunate în cele opt ţări pe care le străbate.

rin

Spre disperarea noastră, şoferii autocarului detestă oraşele. Mici sau mari, fără discriminare. Ce să vezi în ele? Biserici? Muzee? Să fim serioşi, pierdere de timp… E aproape imposibil (deşi sunt „închiriaţi”, deci la dispoziţia noastră!) să-i convingem să părăsească autostrada. Numai pe autobahn se simt bine, numai acolo se simt zei. Drept care, Nürnberg, Würtzburg sau Frankfurt rămân simple nume pe indicatoarele rutiere…

La Mainz ajungem spre orele după-amiezii, numai bine pentru a bea o cafea şi pentru a privi în jur. Cel mai important fluviu european, prima arteră comercială a Germaniei, Rinul, ne întâmpină leneş, saturat de istorie şi legende, străbătând Rhineland-ul, una din regiunile cele mai active şi mai dens populate din lume.

Neîntrecuţi în duritatea cu care îşi apără minunatul colţ de natură ce le-a fost hărăzit, nemţii se pot mândri azi cu cele mai curate ape din Europa. Şi o fac, fără modestie. Dar, înainte de a vorbi despre protecţia mediului, comunele şi oraşele care se înşiră ca mărgelele pe malurile Rinului, au făcut investiţii de sute de milioane de mărci pentru construirea unor instalaţii de epurare. Să fii ecolog convins nu este numai o atitudine sub impulsul momentului, nu este o modă sau un moft politic, ci un exemplu. Un mod de viaţă. După dezastrul ecologic care aproape a distrus Valea Rinului şi bazinul Ruhr, după exploatarea inconştientă a resurselor, nemţii au trecut de la aroganta deviză: „Economia trebuie să aibă prioritate faţă de ecologie”, la imperativul „Nu poate exista economie fără ecologie”, iar rezultatele se văd pretutindeni în ţară.

Istoria Mainz-ului ca şi a celorlalte oraşe de pe Rin se pierde în negura timpului. Romanii au ridicat aici un castrum şi alături de acesta avea să ia fiinţă şi să înflorească o nouă cetate. Mainz devenind mai târziu capitala puternicei ligi a oraşelor renane. Adevărata sa strălucire însă, îi va fi adusă de Gutenberg, Johannes Gensfleisch zum Gutenberg, fiu al cetăţii şi inventatorul tiparului.Gutenberg

Bonn, capitala Germaniei, situată pe malul stâng al Rinului, e foarte aproape de Koln. Vedem de la distanţă Podul Kennedy, expresie a arhitecturii ultra-moderne, dar dincolo de fier şi beton, Bonnul va rămâne mereu vechiul oraş universitar, locul unde s-a născut Beethoven.

Ne apropiem de Köln, odată cu înserarea. Imense blocuri de beton, metal şi sticlă se ridică peste tot, iar la poalele lor, parcuri întinse, pline de verdeaţă. Podurile, care aduc un spor de frumuseţe peisajului, se aruncă peste fluviu pline de elan şi o binemeritată mândrie. Printre acestea, un pod suspendat, sprijinit pe un singur pilon, în formă de A, Podul Severin. Şi peste toate, profilându-se pe cerul de cerneală, turlele ascuţite ale Catedralei, dominând parcă întreg oraşul şi Rinul.

Încerc o uşoară emoţie la vederea acestui monument simbol despre care citisem de atâtea ori. Parcăm în imediata apropiere a Catedralei, la doi paşi de Gară.

Înălţat pe o ridicătură formată dintr-o acumulare de ruine romane, unde se spune că prin secolul al XI -lea a existat o catedrală carolingiană, Kölner Dom pare să strângă în juru-i întreaga viaţă a oraşului.

colonia_n

Este sâmbătă seara şi tocmai s-a încheiat concertul unei cunoscute formaţii rock şi sute de tineri hălăduiesc în jurul edificiului aşteptând să treacă timpul până la ora plecării trenului. Peste tot gunoaie şi damf de bere şi nu pot să nu mă gândesc la cei de la salubrizarea oraşului pe care îi aşteaptă o muncă demnă de Hercule curăţind grajdurile lui Augias. Bineînțeles, dimineaţa totul va străluci de curăţenie, iar oraşul îşi va înghiţi cu lăcomie porţia zilnică de turişti.

Părăsim Köln-ul feeric luminat, după ce am avut parte şi de un spectacol de artificii pe fundalul căruia, Domul ni s-a părut mai mare, mai întunecat, dar nu mai puţin impresionant.

În ce mă priveşte, am plecat din Köln cu regretul, printre multe altele, de a nu fi cumpărat o sticlă de „Colonia”, celebra apă parfumată fabricată prima dată în 1709 de Johan Maria Farina… O voi face cu siguranţă la următorul meu popas prin aceste locuri.

Magdalena Vaida

http://dejulmeu.ro/index.php/2016/05/08/de-la-dunare-la-rin/

Anunțuri

Autor: shatenne

Dubito, ergo sum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s