Coffee stories

La paşa vine un armean…

Căpriţele care au devenit extrem de zglobii, după ce au mestecat bobiţele unui anumit arbust, mai târziu botezat qahwa au intrat demult în legendă. La fel şi călugării musulmani care l-au descoperit şi-au preparat licoarea numită mai apoi, cafea. Se întâmpla undeva pe coasta Mării Roşii, pe la 1300 şi ceva. La 1555 cafeau se instalează în Istanbul de unde, când autorizată, când interzisă, băutul cafelei se răspândeşte în tot imperiul turcesc, sau aproape. Iar de aici, cucerind ba un oraş, ba o ţară, din Balcani spre Europa, odată cu ienicerii câtă frunză şi iarbă, cafeaua a intrat în Occident. Cu poveşti cu tot…

turkish

Se zice că, pe la 1670, trăia în Izmir un paşă atotputernic şi bogat, pe nume Kerem Mustafa. Şi avea paşa un harem, cum numai în filme mai poţi vedea, cu 230 de cadâne, de toate culorile, formele şi mărimile. Toate una şi una. Ei bine, nu se ştie din ce pricină, un val de melancolică astenie se abătu asupra frumoaselor din serai şi de unde înainte, guriţa nu le tăcea o clipă, acum o linişte de marmură se cuibărise în harem, plină de tristeţe şi adâncă toropeală. Or, ce poate fi mai deprimant pentru un paşă decât să posede o ceată de femei tăcute, apatice şi fără poftă de nimic. Chiar nimic!

Degeaba aducea paşa muzicanţi celebri, degeaba jongleri iscusiţi, degeaba peltea, halva, baclava, musaca şi ciulama, cadânele îşi mutau privirile spre bolta azurie a palatului şi oftau de rezonau pereţii, se vălureau perdelele, iar paşa se gândea foarte serios să pună lacăt pe harem. Consultă el astrologi, ventrilogi, vrăjitori şi urologi pricepuţi, sosiţi din toate colţurile imperiului, degeaba! Cadânele se topeau în langoare, scufundate în blânda moleşeală a tuturor simţurilor… A tuturor simţurilor!

Când toate încercările rămaseră fără rezultat, un armean, mic de stat, mare la cap, se prezentă la paşă spunându-i că el şi numai el le poate scoate pe cadâne din lâncezeală şi să le redea pofta de viaţă. Remediul pe care-l propunea, fusese experimentat cu succes la Cairo şi mai mult ca sigur va avea succes şi la Izmir. Peţul, ei aici era o problemă… Armeanul cerea o cadână şi greutatea ei în aur, nici mai mult, nici mai puţin.

Se gândi paşa o zi, o noapte, două zile, două nopţi, calculă avantajele şi dezavantajele tranzacţiei şi bineînțeles, cam după o săptămână, bătu palma cu armeanul. Acesta ceru o oală mare din aramă, ceru o tavă cu nisip de Anatolia şi se instală în bucătăria paşei, nu înainte de a goni toţi servitorii, spionii, eunucii şi toate mâţele din încăpere. Apoi, se puse pe treabă. Dintr-o pungă nu prea mare, o pungă din piele de capră, se înţelege, deşertă pe masă cam două livre de bobiţe verzi şi anodine pe care se apucă să le prăjească uniform pe o sită deasă şi la foc încet. Le prăji el ce le prăji (timp în care o aromă necunoscută, dar incitantă se strecură prin toate cotloanele palatului) şi când totul fu gata, se apucă să piseze boabele, cu o răbdare armenească, demnă de toată admiraţia. Boabele odată transformate în pulbere, aşeză oala de aramă cu niţică apă în ea, în tava cu nisip pe care o aşeză pe soba potrivit încinsă. Când în sfârşit apa dădu în clocot, adăugă cam jumătate din pulberea maronie şi o lăsă să fiarbă încetişor, până când un guler de spumă cafenie îmbrăţişă gura vasului. După care adăugă apă rece, pulbere cafenie, presără un pumn de šeker (zahăr), lăsă amestecul să fiarbă, mai puse apă, din nou pulbere şi šeker, lăsă totul să fiarbă… Şi cam la vremea când paşa se gândea serios să-i taie capul şi să încheie experimentul, micul armean ceru să-i fie duse în harem 230 de ceşcuţe din cel mai fin porţelan, iar cadânele să fie invitate rând, pe rând, să soarbe din fiertură. Şi au sorbit. Mai de voie, mai de nevoie, fiecare a băut o ceşcuţă umplută cu lichidul numit kahwe.

Mare minune! Cam după o jumătate de oră s-au arătat primele semne de vioiciune, de neastâmpăr şi sporovăială iscată din senin… Kerem Paşa evaluă succesul şi îi trecu prin minte că preţul cerut de armean era totuşi mare. O decapitare scurtă şi la obiect îl putea scuti de cheltuială. Da, dar reţeta, ingredientele, şmecherul de armean le păstrase pentru sine. Suma sumarum, povestea spune că în cele din urmă, paşa îi dărui armeanului o cadână, nici prea prea, nici foarte foarte, preţ de vreo 100 de livre de aur (50 kg!). Un preţ bun, dar exagerat cred eu, pentru un harem excitat la culme pe care armeanul l-a lăsat paşei pe cap. Căci armeanul, dus a fost!

Acum, ce să zic, nu ştim dacă povestea e adevărată sau nu, cert este că istoria consemnează prezenţa unui armean cu numele Hatarian, în Parisul anului 1672. Botezat de francezi, Pascal, armeanul deschide în oraşul de pe Sena, în chiar inima târgului Saint Germain, prima prăvălie în care se vinde cafea. Iar dacă povestea e doar poveste, rămâne totuşi întrebarea: de unde a făcut rost de bani, Pascal?

Magdalena Vaida/Olivo’s Daily Cup

Foto: https://wellcomecollection.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s