Rouen – orașul celor o sută de clopotnițe


De la Paris, la Rouen – orașul în care Sena, șerpuind larg, se pregătește pentru întâlnirea cu marea – șoseaua națională trece printr-un peisaj cuminte, presărat cu sate colorate, câmpii riguros lucrate și pășuni verzi, pe care stau tolănite celebrele vaci normande, rumegând iarbă și meditând la deșertăciunea vieții, probabil.

SONY DSC

Vechea capitală a Normandiei, Rouenul multisecular, cu porturile și străzile sale animate te îmbrățișează brusc, cu autoritatea falnicelor sale construcții ogivale. Denumit Rotomagus de către romani, Rouen a fost, după trecerea populației la creștinism, o țintă continuă a atacurilor normanzilor veniți din Norvegia și Danemarca. În anul 911, în urma înțelegerii încheiate între Carol al III – lea, cel Simplu, și Rollon, căpetenia normanzilor, aceștia se stabilesc pe teritoriul ce le poartă și astăzi numele, acceptând suzeranitatea regilor francezi. Un ținut râvnit și de englezi, scenă a numeroase raiduri și loc de desfășurare a zeci de bătălii sângeroase, ultima fiind celebra Debarcare în Normandia, din al II – lea Război Mondial.

Anexarea Normandei de către Filip August (1204), domeniului regal, transformă reședința ducilor normanzi într-un puternic centru spiritual creștin și, în egală măsură, într-un prosper oraș comercial și industrial. Așa se explică existența unor impresionante monumente de artă gotică, destinate prin măreția lor să-i impresioneze și să-i copleșească pe străini.

Catedrala Notre-Dame de Rouen, zidită între 1201-1250, este edificiul cel mai impunător și una dintre cele mai frumoase biserici gotice din Franța (imortalizată și de Claude Monet). În perioadele următoare, sunt înălțate: Biserica Saint-Ouen, considerată ca tipul clasic al stilului gotic ajuns la completa sa dezvoltare; Biserica Saint Maclou și Abația cu același nume, ambele în stil flamboyant; Biserica Saint Croix des Pelletiers, transformată în sală de conferințe; Biserica Saint Patrice; Biserica Saint Laurent, care adăpostește muzeul feroneriei; Biserica Saint Godard și încă multe altele, Rouen fiind numit, pe drept cuvânt, „orașul celor o sută de clopotnițe”.

În timpul Războiului de 100 de ani, Rouen este cucerit de englezi, de acest episod legându-se martiriul Ioanei d’Arc. După recucerirea orașului, începe o nouă epocă de înflorire a comerțului, industriei și artelor. Se ridică noi clădiri, Palatul de Justiție, capodoperă a arhitecturii gotice civile (1508-1509); Hotel Dieu, sediul actualei prefecturi și Hotel de Bourgtheroulde, fiind doar câteva dintre ele. În jurul marilor edificii s-au înălțat apoi numeroase alte clădiri impunătoare, aparținând negustorilor bogați și notabilităților orașului, multe păstrându-se intacte până în zilele noastre.

1240Astfel, rue de La Grosse Horologe, una dintre cele mai animate străzi este și una dintre cele mai vechi artere ale orașului. Aici se află La Grosse Horologe, un pavilion din epoca Renașterii, ce adăpostește un orologiu din 1447. Un labirint de străzi, străduțe și pasaje pitorești, adevărate muzee în aer liber, cu clădiri din secolele XV, XVI și XVII, dau un farmec aparte orașului. Un oraș în care te poți rătăci ușor, la propriu, dar și la figurat pe aripile fanteziei…

Ieșirea din labirint” te aduce, inevitabil, în Vieux-Marche, un spațiu singular prin emoția pe care o provoacă francezilor, dar și străinului cunoscător al istoriei Franței. Aici, un mozaic încrustat între dalele pieței, indică locul în care, la numai 19 ani, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug, la 30 mai 1431. O biserică modernă, inaugurată în 1979, având forma unei corăbii răsturnate, cinstește memoria celei care, în 1920, este canonizată și declarată eroină națională. Serbările medievale anuale, organizate în cinstea ei în ultima duminică din mai, sunt un alt prilej de a rememora o pagină din istoria țării.

462

Rouen este și patria lui Corneille și Flaubert. În cele două muzee care le cinstesc memoria, sunt păstrate cu pietate, obiectele care le-au aparținut, manuscrisele și însemnările diverse, precum și inefabila atmosferă a trecutului. Atmosferă ce plutește, de altfel, deasupra întregului oraș.

Peregrinarea mea prin Rouen s-a încheiat seara târziu, alături de prietenii sosiți din nord, din Le Quesnoy, într-un mic restaurant cu specific mexican. Acolo, cu naivitatea proprie tuturor turiștilor, pe un perete plin de însemnările trecătorilor clienți, mi-am permis să contribui și eu la acel babel lingvistic scriind, în românește: „Aș vrea, ca odată, cândva, să fiu din nou aici, alături de prietenii mei!”

Și am mai fost, de două ori…

Magdalena Vaida

Anunțuri