Din când în când, lectura unui roman din seria Damen Tango, a Editurii Nemira, poate face minuni în rândul cititoarelor cu moralul aflat la cote îngrijorătare de avarie. Romanţioase, senine şi uneori convenţionale, cărţile de acest gen se dovedesc totuşi reconfortante, cu condiţia să fie bine scrise. Or, Colecţionara de parfumuri interzise, de Kathleen Tessaro (Nemira, 2015), face faţă cu succes acestui deziderat. Un roman alert, captivant, mai ales în capitolele care reconstituie atmosfera picantă a anilor nebuni de după primul război mondial, bine documentat şi, dincolo de telenovela celor două personaje feminine Grace Monroe şi Eva d’Orsey, un excelent incurs în fascinanta lume a parfumurilor. O lume „definită de mirosuri, nu de cuvinte, forme sau sunete”, o lume în care mistica parfumului unic, special creat să reflecte personalitatea destinatarului, ocupă un loc important.
„Cei mai mulți dintre clienți doresc să miroasă precum cei care vor să devină, nu precum cei care au fost. Dar parfumierii încearcă întotdeauna să capteze mirosuri care ne amintesc de anumite locuri, de anumiți oameni sau anumite momente. Este cea mai mare provocare să capturezi nu doar un parfum adevărat, ci unul care să sugereze o întreagă experiență.”
În primăvara anului 1955, tânăra Grace Monroe face două descoperiri care-i vor schimba definitiv viaţa. Prima: o femeie necunoscută i-a lăsat moştenire o avere consistentă. A doua: soţul multiubit, o înşeală cu neruşinare. Acceptând moştenirea şi pornind pe urmele Evei d’Orsey, din dorinţa de a-şi limpezi sentimentele, dar şi pentru afla de ce a fost aleasă de o străină ca beneficiară a testamentului înregistrat la Paris, Grace va reconstitui nu doar viaţa extrem de tumultuoasă a unei femei de excepţie, ci îşi va revizui şi propria existenţă, refuzând la final să devină o păpuşă aristocratică, aşa cum doreşte anturajul ei very british. Este începutul sfârşitului cum s-ar zice, pasul spre emancipare, spre un alt tip de feminitate care, odată declanşat în anii 50 ai secolului trecut, continuă şi astăzi.
„Mallory răsfoi broşura…
– Dactilografie avansată şi secretariat? Contabilitate? Se miră ea făcând o grimasă. Ce sunt toate astea?
– Nu poţi şti niciodată, răspunse Grace… Ar putea fi chiar folositor dacă Roger şi-ar deschide propriul birou într-o bună zi. I-aş putea fi de mare ajutor; să-i organizez întâlnirile, să-i redactez corespondenţa…
– Dar Grace, tu ai deja un serviciu, sublinie Mallory. Eşti soţia lui.
– Căsătoria nu e un serviciu, Mal.
Mallory o fulgeră cu privirea.
– Serios? Mă întreb dacă ai citit cu atenţie ce scria cu litere mici pe certificatul de căsătorie. Este de datoria ta să întemeiezi un cămin, o familie, o viziune a locului pe care voi îl ocupaţi în lume şi încotro vă îndreptaţi. Gândeşte-te la toate astea – şcolile la care vor merge copiii voştri, locurile unde vă veţi petrece sfârşiturile de săptămână, întregul vostru anturaj – toate astea îţi revin ţie.”
Cu ajutorul unui tânăr avocat al firmei care se ocupă de moştenirea ei, Grace începe o serie de cercetări ca să afle cine este Eva d’Orsey şi implicit care este legătura dintre ele. Aşa va ajunge la un imobil părăsit, unde descoperiră o încăpere plină de flacoane de parfum cu nume neobişnuite şi necunoscute, toate acoperite de praf. O va întâlni de asemenea pe Madame Zed care a cunoscut-o pe Eva d’Orsey, în urmă cu mulţi ani. Alternativ, episoade petrecute în hotelul Warwick din New York, elucidează şi împrejurările întâlnirii lor şi relaţia celor două cu Andre Valmont, un talentat creator de parfumuri crescut şi educat de Madame Zed, cel care „…simțea parfumurile rivalilor săi adiind din sofalele încărcate de perne, într-un talmeș-balmeș de mirosuri intoxicante – florile de portocal din L´Heure Bleue luptându-se alături de notele primare ale hesperidelor și miezul îmbătător de iasomie din Chypre al lui Coty; amândouă parfumurile erau înecate în mixtura sufocantă dintre cocktailul adelfic depravat al Arpège-ului ciocnindu-se de orientalismul excesiv de senzual din Mitsouko”.
Viaţa celor trei formează „un triunghi al parfumului”, căci d’Orsey devine muza lui Valmont şi tot ea îl ajută să atragă clienţii bogaţi şi să-şi câştige celebritatea, la Cannes şi în Paris. Al Doilea Război Mondial le schimbă însă destinele: Valmont este evreu şi supus legilor rasiale, Eva d’Orsey are probleme legate de taina ei, Madame Zed îşi pierde mirosul în urma unei meningite.
Bineînţeles, la finalul cărţii, Grace Monroe descoperă, atât secretul Evei, cât şi rostul ei în lume.
Pornit „în căutarea timpului pierdut”, Marcel Proust constata melancolic că o mulţime de parfumuri preţioase cândva au fost date uitării peste ani sau au dispărut cu totul. Şi, ce-i mai trist, remarca John Oakes în Cartea parfumurilor (Editura Humanitas), alte parfumuri, care să le ia locul, n-au mai apărut. Colecţionara Kathleenei Tessaro ne reaminteşte toate aceste parfumuri uitate, dar şi ce înseamnă să fii o femeie inteligentă şi liberă, într-o lume încă plină de tabuuri şi prejudecăţi, în care o femeie care își cumpără singură parfumul, e catalogată drept o ființă tristă…
Născută în Pittsburgh, Pennsylvania (SUA), Kathleen Tessaro şi-a început studiile universitare în oraşul natal, de unde a pleacat bursieră în Anglia, pentru trei luni care se vor transforma în 23 de ani de viaţă londoneză. Primul ei roman, Elegance (2003), a devenit bestseller, fiind urmat apoi de Innocene (2005), The Flirt (2007), The Debutante (2010), The Perfume Collector (2013) şi Rare Objects (2015). În 2009 s-a reîntors în America, în Pittsburgh, unde locuieşte împreună cu soţul şi fiul ei.
Magdalena Vaida
http://blog.okian.ro/2015/09/17/kathleen-tessaro-si-parfumul-anilor-nebuni/
Eu, la feminin 